Conceptul este simplu, tu îți alegi pachetul de 7 puieți potrivit zonei geografice în care vrei să îi plantezi și spațiului în care îi poți găzdui, iar noi îți trimitem puieții, pentru a fi plantați în propriul tău eveniment de plantare, împreună cu cei dragi.
La distanță, însă uniți de același scop, hai să plantăm cu toții cât mai mulți copaci, care vor restabili echilibrul naturii și al nostru, deopotrivă!
Parteneri: Coca-Cola HBC, DSSmith, Daimler (StarAssembly și StarTansmission), Ecocert, FAN Courier, ING, IOANID – Școală și Liceu, OMV Petrom, Societe Generale Global Solution Centre, Thoughtworks, Ursus Breweries.
Plantăm împreună metri de perdele forestiere
Noi ne-am propus să plantăm cât mai mulți metri, sau poate chiar kilometri de noi perdele forestiere în sudul țării.
Adoptă unul sau mai mulți metri de perdea forestieră, iar noi îi vom planta pentru tine!
Adoptă un Copac! te invită să faci sport pentru păduri, prin alergare sau ciclism, și să ne susții misiunea totodată! Efortul tău se transformă în copăcei și, astfel, împădurim împreună o nouă suprafață de teren.
Prima ediție a campaniei s-a desfășurat în săptămâna mediului (5-12 iunie) și au participat 74 de sportivi, oameni și angajați ai companiilor partenere, care și-au susținut angajamentul pentru un mediu mai curat prin sport!
Parteneri: DLOG, ING, Novo Nordisk, , Societe Generale Global Solution Centre.
Începand cu anul 2019, „Adoptă un copac!” este parte din campania națională „România plantează pentru mâine”, inițiată prin Țara lui Andrei, platforma de responsabilitate socială OMV Petrom.
Împreună am plantat o pădure!
Adoptă un Copac și Nature Box
Campanie desfășurată în colaborare cu Biodeck!
Pentru România
Județele din sudul României au un grad de împădurire între 4.5% și 10%, iar conform Codului Silvic orice județ cu un grad de împădurire mai mic de 30% este considerat zonă deficitară în păduri. De asemenea, în România de astăzi, este nevoie de 20.000 de hectare de perdele forestiere de protecție: peste 16.000 pentru protejarea câmpurilor și 3.500 pentru protejarea a 1.720 de km de drumuri.
Pentru tine
Simțim nevoia mai mult decât oricând să ne conectăm cu natura. Am stat în izolare, departe de parcuri, de păduri, de munți și am dus dorul echilibrului pe care ni-l oferea. Ne-am întrebat cum putem să ne reconectăm cu natura pentru a ne restabili echilibrul. Răspunsul pentru noi e simplu: plantăm copaci. Acum îți dăm și ție posibilitatea să faci acest lucru în două feluri: tu donezi – noi plantăm, sau tu donezi – tu plantezi.