fbpx

Primăvara 2023 – cel mai bogat sezon de plantare

Primăvara 2023 a fost sezonul cu cele mai multe evenimente de plantare cu voluntari din istoria programului Adoptă un Copac. Am deschis sezonul pe 4 martie la Gherghița, în Prahova, cu participanții de la ID Logistics, cu cel mai mare elan și entuziasm, pe care credeam că l-am văzut vreodată la o plantare. Voluntarii au fost atât de încântați de activitatea în câmp, încât au revenit la un alt eveniment pe 1 aprilie și ar mai fi vru,t dacă perioada optimă de plantare nu se încheia. Ne așteptăm să fie alături de noi și în sezonul de toamnă.

Energia primului eveniment s-a transmis și în următoarele și am avut ocazia să vedem oameni fericiți la plantare, chiar și în zilele cu ploaie. Ne-am bucurat împreună de beneficiile ploii pentru puieți, de pământul mai ușor de săpat și de timpul petrecut împreună în miros de iarbă udă. 

Pe 11 martie am plantat împreună cu Savvy Finance și Grecu Partners, cu ploaie și cu soare și cu conștientizarea beneficiilor împăduririlor și cu planuri de a repeta activitatea.

Pe 17 martie partenerii din echipa BCR au plantat mare mare spor și ne-au mărturisit că activitatea și munca în echipă îi face fericiți. Chiar în apropierea Zilei Internaționale a Fericirii, noi simțeam această stare în câmp împreună cu voluntarii noștri.

Pe 18 martie, tot la Gherghița, am avut o activitate ca un picnic în familie în care am și plantat 2300 de puieți cu partenerii de la ING, Asociația Panda și BRD Asigurări de Viață. Am fost ajutați de mulți copii, pictați pe față de colega noastră, Rebecca Popescu. Am încheiat toți relaxați de parcă nu făcusem nici un efort.

Pe 24 martie, participanții de la Societe Generale Global Solution Centre Romania au plantat la Gherghița și ne-au spus că “Avem nevoie de astfel de evenimente în fiecare lună”  și Nici eu nu știam câtă nevoie aveam de o astfel de zi“. Ne bucurăm de această mare dorință de a planta cu noi și putem organiza și evenimente de îngrijire a copăceilor când nu este vreme potrivită pentru plantare.

Pe 25 martie am avut prima plantare urbană din acest an în Parcul Municipal din Fetești împreună cu partenerii OMV Petrom și Autonom și cu oameni din comunitatea locală, elevi, profesori, angajați ai Primăriei și ai Jandarmeriei și mulți cetățeni implicați. Evenimentul a fost parte din campania România plantează pentru mâine, inițiativa partenerului nostru OMV Petrom. Au fost alături de noi Laurențiu Șonchereche, Primarul minicipiului Fetești, jurnalistul Cătălin Striblea, Franck Neel, membru în boardul OMV Petrom și mulți jurnaliști din presa locală.

Tot pe 25 martie, la Gherghița, voluntarii Deloitte și Zitec s-au bucurat de soare și de binele făcut planetei plantând 2600 de puieți cu gândul la generațiilor următoare.

Pe 28 martie, partenerii de la Henkel au venit la Gherghița pentru o zi plină de verde. Pe lângă plantarea copăceilor, au organizat și un atelier despre microplante, pentru a aduce un obicei sănătos în viața lor pe termen lung. 

Pe 30 martie am organizat o zi a copiilor pe terenul pe care plantăm la Lumina, județul Constanța, pentru elevii din localitățile din apropiere, aflați în Săptămâna Verde. Unul dintre obiectivele programului Adoptă un Copac este conștientizarea rolului pădurilor, iar pentru aceasta am pregătit materiale educaționale interactive și am invitat profesorii și copiii din comunități la o lecție practică de împădurire. Au venit și au plantat elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 Lumina, elevii de la Liceul Tehnologic Ion Podaru Ovidiu și copiii de la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu Constanța.

Pe 31 martie, la Gherghița, am plantat împreună cu 90 de voluntari de la 1&1 Internet Development, am creat amintiri frumoase dintr-o zi cu ploaie șe ne-am făcut planuri să ne reîntâlnim acolo când puieții cresc.

1 aprilie a fost ziua cu cei mai mulți voluntari cu noi în teren: aproape 700 de persoane.  O parte a echipei Adoptă un Copac a fost la Gherghița cu partenerii Angelli, Ecoxtrem, ING Hubs și ID Logistics și cu copiii din comunitate. Cealaltă parte a fost în comuna Leu, județul Dolj, unde a plantat prima pădure Miyawaki din programul nostru cu copiii școlii Leu și cu voluntarii de la Magna. 10.000 de puieți au fost plantați într-o singură zi pe 0.5 ha. Copacii plantați prin această metodă cresc mult mai repede, captează mai mult carbon, iar biodiversitatea care apare este mai mare. Vegetația devine mult mai densă și are structura unei păduri naturale mature. O pădure Miyawaki crește cu 1 metru pe an fără substanțe chimice sau îngrășăminte.

Pe 1 aprilie am încheiat evenimentele de primăvară la Gherghița. Rezultatul este o suprafață de 4 ha de fost teren degradat care se va transforma într-o frumoasă pădure de plop, frasin, lemn câinesc și sălcioară.

Pe 6 aprilie am plantat pentru prima oară la Ciulnița, județul Ialomița, împreună cu partenerii de la Premier Energy, copiii lor și cu copiii de la școala din localitate. A fost cea mai vântoasă zi din acest sezon, dar invitații noștri ne-au spus că ar fi vrut să fie mai lungă. S-au simțit bine să planteze alături de cei mici, s-au bucurat de acel timp în natură și de atmosfera relaxantă.

Evenimentul de final de sezon a fost pe 8 aprilie la Breasta, unde am plantat viitoarea pădure de lângă Craiova, locul în care oamenii se simt deja ca la o ieșire la pădure la fiecare eveniment de plantare din fiecare sezon. 250 de voluntari au sădit 2500 de puieți de stejar, ulm, frasin și sălcioară pe 5000 mp de teren degradat. Evenimentul este parte din campania România plantează pentru mâine, inițiativa de împădurire a OMV Petrom.

Mulțumiri partenerilor pentru păduri care au contribuit la realizarea activităților de plantare din acest sezon: 1&1, Angelli, Atelierul de Pânză, Auchan, Autonom, BCR, BRD Asigurări de Viață, Biodeck, Coca-Cola HBC, Cora, Deloitte, DS Smith, Fundația Panda, Grecu Partners, ID Logistics, Ecoxtrem, Epiesa.ro, Engie, Henkel, Human Invest, ING Bank, ING Hubs, Leroy Merlin, Magna, McDonald’s, Nomenius, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Philips, Premier Energy, Renania, Savvy Finance, Societe Generale Global Solution Centre Romania, Zitec, cât și administrațiilor publice locale care au sprijinit demersurile de împădurire.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top