Bilanț de primăvară pentru Adoptă un Copac, cu 13 hectare de păduri noi, lecții de mediu pentru mii de elevi din toată țara și două acțiuni speciale de plantare și Majorat verde, cu 2 milioane de copaci plantați în 18 ani de activitate
COMUNICAT DE PRESĂ
București, 5 iunie 2025
În sezonul primăvară 2025, Adoptă un Copac, programul de împăduriri și educație despre păduri al Viitor Plus, a marcat 18 ani de activitate prin organizarea unei dezbateri găzduită de Școala Gimnazială nr. 169 din București, urmată de o plantare simbolică alături de elevi și profesori, care a culminat cu plantarea arborelui cu numărul 2.000.000.
Tot primăvara aceasta am adăugat încă 13 hectare de păduri noi în sudul României, am plantat 196.923 de puieți alături de 2.030 voluntari, peste 19.000 de puieți au fost trimiși la peste 2.800 elevi din toată România, care au participat și la lecții gratuite despre păduri și mediu, am plantat alături de Școala de Poliție, iar orașul Mizil (jud. Prahova) se bucură de un parc mai bogat în arbori și arbuști .
Copacul 2 milioane
Pe 8 aprilie 2025, Adoptă un Copac a celebrat 18 ani de activitate și 2 milioane de copaci plantați printr-un eveniment desfășurat în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 169 din București.

Alături de profesori și elevi, laolaltă cu experți în educație și sustenabilitate, reprezentanți ai autorității locale și jurnaliști, Viitor Plus a lansat o discuție extinsă despre educația de mediu, o necesitate absolută în vremuri de urgență climatică, despre Adoptă un Copac ca model de implicare prin acțiune și despre Săptămâna Verde și educația practică din școli.
„Am început cu toții să simțim impactul schimbărilor climatice, peste care vedem că se suprapun și multe turbulențe sociale și vedem din ce în ce mai mult și probleme economice – toate cumva s-au suprapus, nu ne fac viața ușoară; și, în acest context, cu atât mai mult în acest context avem nevoie să investim cât mai mult în educație. Educația este cea care ne dă speranța pentru viitor”, a declarat Teia Ciulacu, președinta Viitor Plus.
Discuția a fost urmată de plantarea mai multor arbori și arbuști în curtea școlii. Locul central l-a ocupat plantarea simbolică a arborelui cu numărul 2.000.000.

Plantarea la distanță
Adoptă un Copac a continuat și în această primăvară să susțină școlile din întreaga țară cu puieți și lecții gratuite de mediu, despre importanța pădurilor. Expediați în ambalaje sustenabile, peste 19.200 de puieți din diferite specii, în funcție de etajul climatic, au fost trimiși la peste 2.800 elevi și peste 200 profesori de la 70 școli, licee, grădinițe și instituții de învățământ din toată România.

Tot în cadrul Plantarea la distanță, pe 25 martie, cu ocazia Zilei Poliției Române, am avut onoarea să plantăm alături de viitorii agenți din cadrul Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, în perimetrul bazei sportive. Această acțiune a reprezentat și un gest pentru un mediu mai curat, dar a marcat și stabilirea unui parteneriat solid pentru sustenabilitate și responsabilitate față de generațiile viitoare. „Cine plantează un copac, plantează o speranță”, ne-a transmis doamna subcomisar de poliție Paula Brica din cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.
Acțiunea face parte din proiectul Plantarea la distanță, o inițiativă Adoptă un Copac susținută de OMV Petrom în cadrul campaniei România plantează pentru mâine,prin care punem la dispoziție în mod gratuit școlilor și instituțiilor educaționale din toată România atât puieți de arbuști și arbori pentru activitatea practică, dar și materiale educaționale, pentru a ne asigura că elevii învață nu doar cum se plantează și cum se îngrijește un copac sau o pădure, ci și de ce facem asta și de ce trebuie să continuăm.
După parcurgerea lecțiilor teoretice și a unui webinar, fiecare școală primește un pachet cu puieți de arbori sau arbuști. Trimitem puieții în funcție de etajul climatic în care se află fiecare școală. Puieții sunt împachetați în cutii oferite de DS Smith, partenerul nostru pentru ambalaje sustenabile.
Sute de profesori din toată România folosesc lecțiile și puieții puși la dispoziție de către Adoptă un Copac în fiecare primăvară și toamnă, mai ales pentru Săptămâna verde, când educația de mediu se află în prim plan.
Până acum, prin Plantarea la distanță, au fost trimiși în total peste 149.200 de puieți la peste 870 de școli din toată România, iar de materialele educaționale s-au bucurat peste 27.800 de elevi și peste 1.200 de profesori.
196.923 puieți plantați, 2.030 voluntari și 13 hectare de păduri noi
În sezonul de primăvară, am desfășurat și lucrări de plantare pe terenuri noi, dar și lucrări de completare pentru pădurile plantate în anii anteriori, în zonele rurale din sudul țării, atât cu ajutorul voluntarilor, cât și cu zilieri și mecanizat.
La evenimentele de plantare cu voluntari de la Sârbeni și Udeni (jud. Teleorman), Căscioarele (jud. Călărași) și Valea Dragului (jud. Giurgiu), 2.030 voluntari s-au implicat în plantarea de arbori și arbuști în cadrul unor evenimente de plantare ample.
Primăvara a fost bogată în precipitații, un lucru neobișnuit în ultimii ani, de aceea avem speranța că puieții se vor dezvolta bine și vom avea un grad mare de prindere. În unele locații au început deja lucrările de îngrijire, pentru a le asigura o creștere cât mai sănătoasă.
În total, atât în plantări noi, cât și în completări, am plantat 196.923 puieți în primăvara 2025.

Un Mizil mai verde

Alături de partenerii noștri de la OMV Petrom, am dus mai departe povestea campaniei România plantează pentru mâine cu un nou eveniment de plantare urbană, la Mizil (jud. Prahova). Orașul Mizil a fost pe 30 martie gazda a 290 de voluntari care au plantat 2.500 de puieți, 151 arbori mari la balot și 122 de arbori și arbuști la ghiveci. Voluntarii, localnici din Mizil, au plantat pentru un viitor mai verde al orașului lor.
La eveniment au participat Mihaela Popa din partea partenerului nostru strategic OMV Petrom, Teia Ciulacu, președinta Viitor Plus, dar și subprefectul județului Prahova, Mircea Adi-Tănase, și primarul orașului Mizil, Negraru Silviu-Călin, care au evidențiat importanța cooperării dintre autoritățile locale, mediul privat și sectorul ONG.
Localnicii care au trecut pe lângă zona de plantare s-au simțit și ei impulsionați să planteze, ilustrând că acest tip de acțiuni sunt benefice nu doar pentru mediu, ci și pentru comunitate.
Le mulțumim sponsorilor și tuturor persoanelor fizice care au adoptat copaci în această primăvară!
Le mulțumim sponsorilor care ne-au susținut în această primăvară, precum și celor care ne-au susținut cu donații prin adoptarea de copaci. Sprijinul lor este esențial pentru acțiunile de împădurire Adoptă un Copac: OMV Petrom, partener strategic; Auchan România, partener de impact; Coca-Cola HBC România, Renania – parteneri in-kind pentru acțiunile de plantare; DS Smith – partener pentru ambalaje sustenabile; Suzuki România – partener de mobilitate; 1&1 Internet Development, Accace România, Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Fraudelor, BDO România, Danone România, Deloitte, Devhub, Dr. Reddy’s, Ecocert, Encora Softelligence, Engie România, Finastra, Fundaţia BricoDépôt, Greenbrier, ID Logistics, ING Hubs România, Orange România, Orange Services, Philips, Siemens Energy, VISTA Bank România, Vitaro Energy, VOIS România, Școala Generală Sârbeni, Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, Colegiul Național „Iulia Hașdeu” București, – parteneri pentru împăduriri.
DESPRE ADOPTĂ UN COPAC – un program VIITOR PLUS
Adoptă un Copac este programul de împăduriri și educație despre păduri al Viitor Plus – Asociația pentru dezvoltare durabilă. Programul ajută la creșterea suprafeței împădurite din sudul României și contribuie la educarea oamenilor cu privire la importanța pădurilor, a acțiunilor de plantare și a activităților de voluntariat. Adoptă un Copac a pornit în 2007, iar rezultatele de până acum se reflectă în suprafața totală 275 hectare de păduri noi, 2.127.200 puieți plantați, prin implicarea 45.230 voluntari, în 28 comunități rurale din mai multe județe din sudul țării afectate de efectele schimbărilor climatice și 5 comunități urbane. Pădurile plantate în cadrul programului sunt îngrijite și monitorizate pentru a se asigura integritatea lor pe termen lung.
Programul Adoptă un Copac se concentrează pe zonele din sudul României cu cea mai mare nevoie de arbori, în județe în care suprafața împădurită este de 5-10%. Media europeană este de 30%, iar echipa Viitor Plus și-a propus să transforme în păduri solurile deșertificate, afectate de schimbările climatice sau aflate în risc de eroziune. Pădurile plantate îmbunătățesc calitatea pământului, scad temperaturile din perimetrele apropiate, atrag precipitațiile, combat eroziunea solului, ajută biodiversitatea și oferă confort psihic celor din zonă.Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de 19 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Bine Primit, Biroul Eco, Ecoprovocarea, Harta Reciclării, Recicleta, Regenesis și Roua din Vurpăr.
Viitor Plus – pentru oameni și natură
Contact presă:
Caesar-Silviu Aroneț
Specialist Marketing Adoptă un Copac
silviu.aronet (at) viitorplus.ro
www.adoptauncopac.ro